FC U Craiova a fost învinsă de UTA Arad, scor 1-2, în etapa a 7-a din Superliga, iar formația din Bănie a ajuns la 4 eșecuri în șapte meciuri.
După ce FC U Craiova a fost învinsă de UTA Arad, Marius Croitoru, antrenorul echipei lui Adrian Mititelu, a tras concluziile.
Antrenorul care l-a înlocuit pe Nicolo Napoli pe banca tehnică a lui FC U Craiova și-a criticat jucătorii la finalul partidei de la Arad.
Marius Croitoru și-a avertizat și jucătorii care au avut probleme în momentele în care a pus presiune pe ei.
„A fost un meci frumos, am zis că o să fie deschis, dar păcat că nu mi-am recunoscut echipa în prima repriză, nu i-am recunoscut pe băieți. A trebuit să fac anumite schimbări și am reglat din mers. Nu am avut forță să revenim. Trebuie să le dea de gândit.
Nu există echipă care să ne pună probleme din Liga 1, asta dacă nu ne punem noi singur probleme. Încep să îi aduc cu picioarele pe pământ pentru că nu e nimic câștigat. Jucăm bine, dar nu aducem puncte.
Fotbalul de performanță înseamnă presiune, dar din păcate unii jucători o resimt și se elimină singuri. Trebuie să suporți presiunea, altel te elimini singur. Ei trebuie să înțeleagă că perfomanța înseamnă presiune.
Eu am luat-o pe acest drum, e o presiune, dar îmi place că îți dă putere, te ține concentrat, focusat.
A doua repriză a fost mai bună, dar nu e de ajuns. Putem face și reprize mai proaste, asta am văzut azi. Asta m-a deranjat. Golurile vin din greșeli personale. Dacă m-ar fi făcut sah-mat…. Când vezi că adversarul vine peste tine, încecă și altceva. Nu te apuci să driblezi la mijlocul terenului”, a spus Marius Croitoru după UTA Arad – FC U Craiova 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER